Noul format al calificărilor eliminatorii din Formula 1 va fi abandonat după prima cursă a sezonului

Noul format al calificărilor eliminatorii din Formula 1 va fi abandonat după prima cursă a sezonului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul format al calificărilor eliminatorii din Formula 1 va fi abandonat după prima cursă a sezonului 2016, Marele Premiu al Australiei, în urma unui acord între echipele participante, potrivit site-ului specializat thecheckeredflag.co.uk.

Săptămâna trecută, echipele din Formula 1 au aprobat noul format propus de Federația Internațională de Automobilism (FIA), care a introdus calificări eliminatorii. Conform noului sistem, piloții sunt eliminați treptat pe durata Q1, Q2 și Q3, în loc să se tragă linie la finalul fiecăreia dintre cele trei părți ale sesiunii. Astfel, piloții vor avea un timp scurt de a stabili un tur rapid – 7, 6, respectiv 5 minute pentru fiecare parte a sesiunii -, iar apoi câte unul va fi eliminat la fiecare 90 de secunde scurse. Q2 va începe cu 15 piloți, în timp ce Q3 va avea la start doar 8, primii doi urmând să se lupte pentru pole-position în ultimele 90 de secunde.

În urma unei întâlniri care a avut loc duminică, după Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, managerii și directorii echipelor au ajuns la un acord pentru a reveni la vechiul sistem pentru calificări, care va intra în vigoare înaintea Marelui Premiu al Bahrainului. Șefii Formulei 1 au convenit că noul format al calificărilor eliminatorii nu furnizează suficientă acțiune și competitivitate, pe ultimul segment al întrecerii.

Mai mulți piloți, printre care Fernando Alonso și Sebastian Vettel, și-au exprimat public părerile împotriva noului sistemul de calificări. Vettel consideră că sportul nu are parte de conducerea adecvată, spunând că deși înțelege entuziasmul adus de niște calificări ce ar putea da peste cap ordinea firească la start, „sportul trebuie să rămână sport și cel mai rapid pilot trebuie să fie primul, odată cu cea mai bună echipă”, potrivit BBC.

Potrivit publicației Autosport, Toto Wolff, șeful Mercedes-Benz Motorsport, a declarat: „A fost o întâlnire, în urma căreia s-a luat o decizie unanimă, pentru a reveni la vechiul format al calificărilor. Acordul trebuie ratificat de Comisia Formulei 1, dar nu cred că vom avea probleme în acest sens. Aș vrea să văd cine se va opune deciziei noastre, având în vedere dezamăgirea din calificările de la Melbourne. În câteva zile se va rezolva totul, vom reveni la normal”.

Modificările trebuie să fie aprobate de Grupul de Strategie și de Comisia Formulei 1, înainte de a ajunge pe masa Consiliului Mondial al Federației Internaționale de Automobilism.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de 150.000 de euro
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de…
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×